Design interior mansardă de 100 mp în Aviatorilor, București
OVERVIEW
RAW Apartment este o amenajare de 100 mp din zona Aviatorilor, în mansarda unui bloc de 3 etaje. Locul te cucerește imediat prin înălțimea generoasă, prin lumina care inundă încăperile și prin structura metalică existentă.
Am început prin a decoperta și îndepărta plafonul existent, ca să păstrăm o înălțime cât se poate de mare. Am preferat păstrarea traverselor la vedere și le-am îmbrăcat în gips-carton, pentru a diminua aspectul industrial și a ne putea îndrepta către stilul dorit de beneficiar, un fusion contemporan. În zona bibliotecii am optat pentru o mobilare frameless, ca să profităm de ferestrele dispuse pe toate laturile și să nu obturăm lumina naturală. Biblioteca este desenată de noi și realizată pe comandă.
Locație: zona Aviatorilor, București, mansarda unui bloc de 3 etaje
Tip: apartament la mansardă
Suprafață: 100 mp
Stadiu: realizat
Branduri și materiale: lavoar Artelinea, lastre ceramice care imită marmura verde, gips-carton pe traversele metalice, soclu și treaptă ceramice, ușă Filomuro, bibliotecă frameless desenată de Pure Mess Design
Etape contractate:
Măsurători, analiză spațiu și concept de design 3D
Desene tehnice pentru execuție
Detaliere mobilier și placaje pentru execuție
Ofertare produse și coordonare furnizori
Management de proiect și vizite pe șantier
Provocări
Decopertarea completă a fost necesară pentru a evalua în detaliu capacitatea structurii de a fi optimizată. În living, provocarea a fost să integrăm în amenajare un element al beneficiarului, un sistem de sunet de mari dimensiuni. Livingul se află cu o treaptă mai jos față de restul mansardei și a fost nevoie să intervenim pentru a asigura o distanță potrivită între boxe și perete, ca sunetul să se audă corespunzător, dar și pentru a delimita vizual această diferență de nivel. Soclul ceramic continuă cu treapta din același material și conturează întreaga zonă audio. Pentru ca cele două boxe să se integreze perfect, întreaga amenajare a fost gândită cu rotunjimi similare.
Bucătăria
Bucătăria are două zone, una de lucru și una de depozitare. Cea de depozitare are o mobilare minimalistă, în timp ce partea funcțională are toate elementele încastrate: frigider, cuptor, espressor, mașina de spălat rufe, mașina de spălat vase și centrala. Am integrat în design inclusiv pilonul care face parte din structura metalică ce susține acoperișul și l-am îmbrăcat într-o coloană rotundă, în aceeași culoare cu mobilierul placat.
Baia de 4,5 mp
Cel mai folosit grup sanitar al amenajării se află în zona de zi, care include livingul, bucătăria, zona de dining și accesul către terasă. Am păstrat dimensiunile inițiale ale acestei băi ca să nu afectăm bucătăria sau livingul și am gândit un spațiu complet funcțional, care conține inclusiv zona de duș. Am ales unul dintre lavoarele noastre preferate, de la Artelinea, iar piesele vedetă sunt lastrele ceramice care imită marmura verde.
Dormitorul
În zona dormitorului am accentuat înălțimea camerei și am optat pentru un pat cu tăblie joasă. Elementul vedetă se află pe peretele care duce spre baie, unde am inserat și o ușă Filomuro, pentru un aspect unitar.
VREAU APROAPE LA FEL
Începe cu o consultație gratuită.